Paralizia Impecabilului

Aici Adrian, la o cafelutza de vorbă.

E liniște. Genul ăla de liniște de dimineață, când doar espressorul toarce și ecranul laptopului e singura sursă de lumină. În față, o diagramă. Un sistem. Un client. O promisiune.

Un flux de automatizare care folosește apelurile vocale pe WhatsApp care ar trebui să fie gata. Și, tehnic, e. Leagă platforme, trimite date, răspunde la mesaje. Funcționează.

Dar degetele mele stau deasupra tastelor. Nu apasă „Deploy”.

Pentru că mintea mea nu e în prezent. E într-un viitor ipotetic, vânând fantome. Vânează scenariul ăla absurd, combinația aia de factori pe care nici dracu’ n-o anticipează, eroarea aia care ar putea apărea o dată la un milion de rulări.

Și aud șoapta aia în cap: „Încă nu e perfect.”

Am numit-o Paralizia Impecabilului. Și e boala de care suferim toți cei care construim ceva.

Defectul ăla frumos

Știi povestea. În prima discuție cu viitorul beneficiar, zici cu un zâmbet modest: „Sunt prea perfecționist”. Sună ca o virtute, nu? Ca și cum ai spune „muncesc mult”. Clientul dă din cap aprobator. Se simte în siguranță.

Dar noi, cei din tranșee, știm prețul real.

Știm gustul proiectelor neterminate pentru că „mai trebuie un mic reglaj”. Știm anxietatea lansărilor amânate pentru că „putem face mai bine de atât”. Știm cum e să te simți un impostor, deși ai livrat valoare reală, doar pentru că rezultatul nu se aliniază cu capodopera aia imaginară din capul tău.

Iluzia sistemului care nu greșește niciodată

În lumea mea, cea a codului și a automatizărilor, perfecționismul e un zeu fals. Ne promite robustețe, sisteme care nu pică, clienți fericiți 100% din timp.

E o minciună. O frică îmbrăcată elegant în haine de responsabilitate.

Standardele înalte te împing să înveți, să crești, să livrezi calitate.
Perfecționismul te ține pe loc, înecat în analiza tuturor felurilor în care ai putea eșua.

Un standard înalt spune: „Hai să facem un chatbot care să rezolve 80% din întrebările clienților.”
Perfecționismul șoptește: „Dar ce facem cu restul de 20%? Dacă cineva pune o întrebare la care nu știm răspunde? Mai bine nu-l lansăm până nu e perfect.”

Și așa, acel 80% nu se materializează niciodată.

Religia lui „Destul de Bun” (Good Enough)

Există o prăpastie între mediocritate și „good enough”.

Mediocritatea e nepăsare. E să lansezi un sistem netestat, să nu-ți pese de client, să ignori feedback-ul.

„Good Enough” e o religie. E religia MVP-ului (Minimum Viable Product). E curajul de a lansa versiunea 0.9. E să recunoști că un sistem imperfect, dar funcțional, care rulează ACUM și aduce valoare, este infinit mai bun decât sistemul perfect care există doar pe o diagramă.

Scriitoarea Anne Lamott le zice „shitty first drafts”. Eu le zic „primele fluxuri execrabile”. Sunt esențiale. Sunt punctul de plecare. Fără ele, nu există versiunea 1.0. Nu există nimic.

Pastila de DEBLOCARE

Cum ieși din bucla asta? Cum oprești tiranul interior care apasă pe pauză? Nu e complex. E brutal de simplu, dar necesită un act de voință.

👉 1. Redefinește „GATA”. „Gata” nu înseamnă „perfect”. „Gata” înseamnă „funcțional”. Înseamnă că rezolvă problema principală pentru care a fost creat. Un chatbot care preia lead-uri e „gata” chiar dacă nu știe să spună bancuri. O campanie de email marketing e „gata” când pleacă spre listă, chiar dacă ai fi putut alege o poză mai bună.

👉 2. Lansează și Măsoară. Adevărul nu e în capul tău, e în date. E în log-urile de pe server. E în feedback-ul primilor utilizatori. Orice oră petrecută în plus teoretizând despre perfecțiune este o oră pierdută din a învăța din realitate. Lansează. Vezi ce se rupe. Repară. Îmbunătățește. Asta nu e eșec, e progres.

Lansarea imperfectă

Acest newsletter nu e perfect. L-am citit de șapte ori. Probabil a opta oară aș mai schimba o virgulă. Dar e „destul de bun” ca să ajungă la tine. E destul de sincer ca să-ți pună, poate, creierii pe bigudiuri.

Și, cel mai important, e de trimis. E viu.

Asta, în sine, e o victorie împotriva Paraliziei Impecabilului.

Cu drag,
Adrian.

PS: Am apăsat „Deploy” pe fluxul de chatbot vocal pe WhatsApp imediat ce am terminat de scris asta. Nu e perfect. Dar își face treaba. Și poate prelua leadurile mai repede și la orice oră. Asta e tot ce contează acum.

PPS: Sunt curios. Spune-mi și mie, care e proiectul tău care stă de prea mult timp în „drafts”, așteptând să fie perfect? Apasă pe reply. Sunt aici.

*****


Vrei să știi când scriu ceva nou? Înscrie-te 👇

Categorii: Cafelutza

Comentarii

  1. Buna dimineata!
    Mi-a placut foarte mult articolul de azi si ma regasesc in el.
    Iar dovada perfectionistului e aici – nu stiu daca greseala a fost intentionata sau nu cu „good enouth” in loc de „good enough”.
    M-am abonat si eu pentru ca abia astept urmatorul articol.
    Multumesc!

  2. După ce am citit articolul, mi-am dat seama că și eu trăiam exact capcana descrisă – convingerea că trebuie mai întâi să devin foarte bun în automatizări, să fac mai multe cursuri, să am totul perfect pus la punct, ca să pot livra ceva „demn” pentru un client.

    Dar realitatea pe care am conștientizat-o e alta: înveți cu adevărat atunci când lucrezi. Practica e cea care te formează cu adevărat. Cursurile îți dau, poate, 20% din încredere, dar restul de 80% vine din confruntarea directă cu proiectul – cu ce merge, ce nu merge, ce trebuie adaptat din mers.

    Mi-am dat seama că aștept să fiu „gata” într-un sens iluzoriu. Adevărul e că „gata” ar trebui să însemne „funcțional”, nu „impecabil”. Fix cum ai spus – versiunea 0.9 e infinit mai valoroasă decât varianta perfectă care trăiește doar în capul meu.

    Mulțumesc. Articolul tău a venit exact când aveam nevoie.

  3. M-am regăsit și eu în povestea ta… Acum mulți ani, m-am trezit la realitatea că am doar o singură sursă de venit, un copil de 7 ani, mama și bunica și toți depind într-un fel de mine.

    Mi-am dat seama că este nevoie să schimb ceva, să învăț despre bani… A început o goană după informații, care s-au adunat în 6 ani, în care știam ce ar trebui să fac – să investesc la bursă – dar nu am fost „pregătită”, mai aveam nevoie de alte cursuri…

    Până am întâlnit mentorii lângă care am acționat.

    Azi este istorie, deoarece acum veniturile mele din investiții îmi acoperă cheltuielile de bază, și îmi ofer experiența scriind cărți și dezvoltând programe de educație financiară special pentru femei 40+ (așa cum am fost eu când am început să studiez…).

    Mulțumesc Adrian pentru cuvintele tale 🤗.

Lasă un comentariu pentru Adriana Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *