Știu, de fiecare dată te-a durut, însă nu ai încetat să dăruiești.
Și ce dacă timpul ți-a dat lecții nedorite?
Te-ai ridicat, te-ai scuturat de praful neputinței și ai dăruit un murmur de înțelegere înțeleaptă.
Mai ții minte când aripile de îngeri îți înmugurească spatele în timp ce zâmbeai la creșterea celorlalți?
În gramatica vieții nu ai dorit să pui punct, iar după fiecare rană ai pus câte o virgulă de lavandă.
Ai preferat să te plimbi agale printre florile primăvăratice, decât să-ți numeri iernile și anotimpurile ploioase.
Uită-te în oglindă.
Respiră adânc încă o dată și deschide larg ochii în recunoștință.
Capul sus! Ești un om mai important decât crezi.
Știu cine ești.
Un om care are uneori îndoieli amare, iar alteori certitudini multicolore.
Un om care plânge pe umărul sorții și apoi râde însetat de viață.
Care, chiar și atunci când se târăște, își ajută zâmbind semenul.
Ești tu omul care-și dă jos aripile când ajunge acasă, se spală pe mâinile murdare de nepăsarea altora și își aduce aminte că a trăi nu este o întâmplare, ci este o alegere.
Uită-te în oglindă.
Respiră adânc, încă o dată și deschide larg ochii în recunoștință.