Eu o să mor
Într-o zi și tu o să mori. Și atunci mă întreb de ce oare trebuie să plutim prin acest lucru ciudat numit viață, fără a trăi, nu doar să exiști, asta este de-a dreptul plictisitor, ci chiar să trăiești. Știi tu să faci lucruri, de exemplu să ți-o tragi.
Tocmai ce ți-am spus un fragment din filmul „Profesorul” cu Johnny Depp în rolul principal.
Nu poți vorbi despre relații cu adevărat fără a vorbi și despre sex. Oricât ai da-o încolo și încoace, oricât te-ai codi, vei ajunge inerent la capitolul sex.
Aviz puritanilor și celor de drept credincioși:
Nu mă interesează polemici pe aceste zone. Mi-e departe gândul să vă neg credința și să vă atac cu cuvinte nelalocul lor. Îmi recunosc neputința de a fi ca voi. Este clar că fiecare are gradului de conștientizare și de înălțare într-un spirit. Așa că dați-mi voie să-mi exprim liber gândurile și, iertați-mi a priori, oricare supărări provocate.
Există dragoste platonic, este minunată și plină de substanță. Două suflete curate ce caută împlinirea spirituală mult peste împlinirea trupească.
Iartă-mă, nu am trăit așa ceva, așa că aici nu pot să spun prea multe. Păi, cum ți-am promis la începutul acestui audiobook, nu-ți voi vorbi din cărți, ci mai degrabă din ceea ce am trăit pe pielea mea ori pe pielea celor cu care am lucrat în sesiunile de consiliere și cărora le sunt profund recunoscător pentru încrederea acordată.
Revin la acest să ți-o tragi. Pare o vulgaritate, nu-i așa? Inclusiv limbajul folosit în această zonă intimă face diferența între sex și dragoste.
Cuvântul sex îl percepem ca fiind ceva care descrie actul fizic în sine, mecanica trupurilor ce se împing unul într-altul cu frenezie și grabă carnală. Însă când spunem ‘facem dragoste”, simțim cu totul alți fiori, cu valențe mult mai profunde în plan sentimental.
O femeie poate gândi: „Bărbații abordează acest subiect mult mai detașat. Noi însă simțim mai profund și diferențiem ușor sexul de dragoste prin nivelul de confort psihic pe care îl avem înainte, în timpul și după. În mod normal, nu putem fi în intimitate cu un străin. Putem însă să ne dăruim și să ne încredințăm trupul unui om în care avem încredere și care ne face să ne simțim în siguranță.„
Cred însă cu tărie că și bărbații (adică să ne înțelegem, nu categoria de „băieței lui mama” și nici cei care se autodenumesc masculi) percep în egală măsură când sexul devine dragoste și invers.
Acea apropiere super intimă, înconjurată de acele sentimente de siguranță și confort psihic, devine o complexitate simplă în esența ei, o contopire a două trupuri.
Se spune că îmbrățișarea este calea cea mai scurtă între două suflete. Dacă este așa și eu cred asta, atunci a face dragoste este calea cea mai scurtă spre tot ce înseamnă celălalt. Trupul, sufletul, mintea și aura lui. Nu mai există rațiune acolo este luată cu asalt de emoții. Sentimentele cele mai profunde izvorăsc la suprafață și dau frâu liber celor mai ascunse dorinți. În acele momente este timpul vostru, este timpul lui NOI. Nu mai există EA și nu mai există EL.
Atunci îți dai seama cu adevărat că nu mai există doar EU. Nu există însingurare. Toți suntem energie. Eu și tu suntem picături de energie într-o mare de energie. Iar când energia ta se împreunează cu energia partenerului tău, în acel act fizic totul se transformă și accede în planul fizic.
Iar energia sexuală care se formează în acele momente este ceva care poate muta munții din loc.
Ca o mică notă legată de energie:
Vreau să spun că am avut prilejul, în câteva situații speciale, să simt cum se manifestă energia masculină față de cum se percepe energia feminină.
Energia masculină este o energie focusată, care te străbate ca un laser dintr-un punct în celălalt al corpului, cu viteză și forță. Energia feminină intră prin tine diafan și se pliază în tot corpul tău difuz și blând.
Așa că poți privi actul sexual ca ceva în care el își satisface poftele și ea îl lasă să se descarce. Ea dorește ceva de la el și atunci îi dă un impuls temeinic. Sau îl poți simți ca un act în care a dărui devine mai presus decât a lua.
Însă cum faci să ajungi acolo, mai ales ca bărbat? Cum faci să treci de partea carnală, de pofta grabei de a ejacula și de a scăpa de tensiunea ce-ți apasă vintrele? Iar tu, ca femeie, cum faci să treci peste primele dezamăgiri ale unui act ratat, care nici pe departe nu ți-a dat senzația de împlinire?
Și mai ales, cum facem cu toții ca după ce destul de mult timp nu am avut parte decât de sex, să simțim că facem dragoste?
În primul rând, e nevoie să ne schimbăm întrebările și să trecem peste acea pudoare prost înțeleasă.
Bărbații au nevoie să-și aducă aminte că pot dărui de o mie de ori mai mult dacă reușesc să-și stăpânească graba și că femeia din fața lor merită mult mai mult decât un penis erect. Merită atenție, prezență și blândețe. Merită recunoștință și smerenie. Fiecare clipă de dinaintea și de după împreunării fizice face parte dintr-un preludiu prelungit, în care ea are nevoie să-l simtă cu adevărat pe el și în care el are nevoie să se simtă puternic și încrezător.
Femeile, la rândul lor, au nevoie să-și reamintească de complexitatea emoțională pe care o au și care este rareori cuprinsă de mintea și sufletul unui bărbat. Handicapul de diferență există și ne face să pornim de la niveluri diferite pe drumul dragostei.
În al doilea rând, în esență, totul pornește de la cât de mult ne dorim fiecare să prelungim momentele acelea când simțim cu adevărat că suntem conectați atât fizic, cât și psihic.
Sărutările, mângâierile, pătrunderea și orice alte gesturi care fac parte din a face dragoste sunt doar o cale prin care dorim să ne cunoaștem mai mult, să ne armonizăm și să trăim împreună, nu separat.
Viața asta este de fapt șansa unică pe care o avem fiecare dintre noi, Să sărbătorim fiecare moment în diferite moduri, însă toate cât mai plăcute. Iubirea nu este un final, este un proces în care o persoană reușește să cunoască pe cineva.
Sărbătorește fiecare respirație și ajută-l pe cel de lângă tine să înțeleagă și să simtă asta.
*****
Vrei să știi când scriu ceva nou? Înscrie-te 👇