Aici Adrian, la o cafeluță de vorbă.
Săptămâna trecută, am făcut un experiment. Am dat deoparte Make.com, am lăsat UChat-ul și n8n-ul.
Și am intrat în lumea asta nouă a „vibe coding-ului”! Știi, uneltele astea noi – Cursor, Replit, Claude Code – care îți promit marea cu sarea: „Spune-mi ce vrei și îți dau codul gata”.
M-am simțit iar ca în 2000, când scriam primele mele linii de cod, doar că acum totul dura secunde, nu săptămâni.
I-am cerut o aplicație de căutare grafică. În 20 de minute, aveam totul: frontend în React, backend în Express, o bază de date PostgreSQL, ba chiar și o integrare cu Pinecone pentru vectori. Magic. Funcționa. Puteam să dau demo unui nou client.
Și exact când să mă declar fascinat și să mă gândesc dacă nu ar trebui să-mi schimb meseria, m-a lovit. Același sentiment pe care îl am când văd un flux de automatizare făcut „după ureche”. Scârțâia ca ghearele lui Freddy Krueger trecute lent peste ușa în camera în care te ascunzi.
Funcționa. Dar nu era bine.
🏗️ De ce „Funcționează” este cel mai periculos cuvânt din tehnologie
Am început să mă uit sub capotă. Și am înțeles.
AI-ul ăsta este cel mai rapid, mai sârguincios, mai genial ucenic pe care l-am văzut vreodată. Dar are o problemă fundamentală, una pe care o văd de ani în IT: nu are gândire sistemică.
E un executant fenomenal, dar și un arhitect dezastruos.
Codul meu „magic” de 20 de minute? O treime din el era duplicat. O funcție banală de normalizare a textului apărea în 15 fișiere diferite. De ce? Pentru că AI-ul nu „gândește” un sistem. El „recunoaște un pattern”. A avut nevoie de o funcție într-un loc, a găsit un pattern, l-a replicat. Când i-am cerut din nou, în alt fișier, a replicat din nou.
Ce înseamnă asta în lumea mea, a automatizărilor scalabile? Înseamnă dezastru.
Este fundația unei bombe cu ceas. Când vrei să schimbi logica aia, trebuie să o faci în 15 locuri. Și ratezi unul. Garantat. Și totul bubuie.
Apoi am văzut componenta React: 2.700 de linii. O „componentă obeză” care, după orice standard sănătos, ar fi trebuit să aibă maximum 300. Sau bomba JSON: perfectă pentru 10 înregistrări de test, dar la 100.000 de înregistrări, crăpa browser-ul. De ce? Pentru că AI-ul nu a „gândit” la scalare. Nu a pus paginare.
A executat „vibe-ul” meu, dar a făcut-o local, fără o hartă a întregului sistem.
🚀 Capcana: AI-ul nu te face Senior. Îți amplifică nivelul.
Și aici e marea capcană în care văd că pică toată piața: Iluzia Seniorului de Weekend.
Lumea crede că dacă îi dai unui junior un AI, devine senior. E fix invers.
Un junior cu vibe AI e ca un copil dornic de joacă la tastatura unui super computer militar. E rapid, e periculos și produce daune extrem de scumpe. Generează cod la viteză 5x, dar cu o calitate de 0.2x și un timp de debugging de 10x. Rezultatul net? E de 10 ori mai puțin productiv.
Îl văd zilnic: creează technical debt pe care tot un senior, plătit cu 200$/oră, vine să o repare după șase săptămâni de criză.
Dar un senior cu AI? Acolo e magia.
Un senior are deja harta mentală a sistemului. El nu-i cere AI-ului „fă-mi o casă”. Îi spune: „toarnă fundația asta, aici, cu specificațiile astea”. Apoi: „ridică peretele ăsta, aici”. El e arhitectul. AI-ul e echipa de constructori. Rezultatul? Productivitate de 16x.
AI-ul nu te scapă de nevoia de a fi expert. Dimpotrivă. AI-ul face expertiza și mai valoroasă. El amplifică ce ești deja. Dacă ești junior și nu ai habar de arhitectură, îți amplifică greșelile. Dacă ești senior, îți amplifică viziunea.
🧩 Același adevăr în No-Code
Văd exact același lucru în lumea mea, a automatizărilor no-code. Oamenii cred că Make.com sau n8n înseamnă că tragi 5 „buline” pe ecran și ai un sistem. Și poate funcționează. Până când nu mai funcționează!
Până când un API se schimbă și scenariul crapă la 3 dimineața. Până când vin 1.000 de cereri pe oră, nu 10 pe zi, și sistemul intră în colaps pentru că nu a fost gândit pentru volum. Până când datele se corup pentru că nu ai pus filtre de eroare și ai trimis „gunoi” în CRM.
A „funcționa” nu înseamnă „a fi bun”.
A „funcționa” nu înseamnă „scalabil”.
A „funcționa” nu înseamnă „eficient” sau „autonom”.
Viitorul nu e al celor care știu să ceară „vibe-ul” corect. E al celor care înțeleg arhitectura din spate. Al celor care știu de ce pun o bulină acolo. Al celor care gândesc sistemic, fie că o fac în cod sau în no-code.
Restul e doar magie ieftină. Și se termină repede.
Cu gânduri (sistemice),
PS: Data viitoare când un tool îți promite magie, întreabă-te: cine e magicianul și cine e asistentul? Dacă nu ești tu arhitectul, probabil ești doar cel care dă cu mătura după ce spectacolul e gata și luminile s-au stins.
P.P.S.: Magia aia se transformă rapid într-un veritabil „Coșmar pe Strada Sistemului Tău”. Iar când totul crapă la 3 dimineața, o să auzi ghearele alea scrijelind direct în bazele tale de date. Nu e un vis. E technical debt pe care ai lăsat-o să crească!
*****
Vrei să știi când scriu ceva nou? Înscrie-te 👇