De ce cea mai puternică experiență nu-ți poate schimba viața
3 septembrie 2025. Stau în trafic pe Calea Victoriei. Claxoanele urlă, aerul e înăbușitor, șoferul din fața mea își arată degetul mijlociu. Și dintr-odată îmi vine să plâng – nu de furie, ci de ceva mult mai dureros: pentru că știu că am fost altfel. Pentru că, aproape toată luna august, în jungla din Brazilia, am simțit ceva atât de vast, atât de pur, încât acest moment pare o insultă cosmică.
Mă întreb: a fost real?
Ceremonia care nu s-a întâmplat niciodată
Îmediat după ce m-am întors din Amazon, povesteam unui prieten despre viziuni, despre spiritele pădurii care mi-au arătat adevăruri pe care nu le pot exprima în cuvinte. Mă asculta fascinat. Mă simțeam vindecat, completat, renăscut.
Băiatul meu, care la 15 ani e mai sceptic decât mine la 52, îmi spunea: „Tati, pari diferit. Mai calm.”
La câteva zile după revenire: parcă ceva deja se schimbase. În rău. Tonul. Privirea mea în oglindă.
După o săptămână: nu mai vorbeam deloc despre asta.
Acum: mi-am dat seama că mă pot enerva la fel ca înainte. Că problemele legate de firma proprie îmi dau aceeași anxietate. Că un client dificil mă enervează la fel de tare.
A fost ca și cum aș fi visat că sunt bogat. Când m-am trezit, eram tot cu aceleași probleme.
Începeam să înțeleg de ce unii oameni se duc la ceremonie în fiecare lună. E atât de ușor să te întorci în acea stare de grație că începi să crezi că acolo e adevărata viață, nu aici. Dar știam oameni care fugeau de fiecare dată când viața devenea prea dificilă, care își părăseau prietenii „pentru că nu înțeleg calea” și care lăsau afacerile să se ducă pe apa sâmbetei în timp ce vorbeau despre „detașare”.
Nu îmi dădusem seama de ceva fundamental: ayahuasca nu îți schimbă viața. Îți arată o hartă către o viață pe care tu încă nu o trăiești.
Corpul care nu uită
Când am băut ayahuasca, creierul meu a învățat un ritm nou. Pentru câteva ore, sistemul meu nervos a experimentat o stare care nu era nici somn, nici veghe – ceva complet diferit. Am simțit prezența ca pe o piatră călduță în piept, iubirea ca pe un curent electric, pacea ca pe o înțelegere fizică, corporală.
Icaro-urile șamanului pătrundeau în mine ca niște fire de lumină. Vocea lui devenise o forță care modelează realitatea, iar eu eram ca ceara moale în mâinile ei. Când cânta, totul din jur vibra în armonie – copacii, aerul, până și bătăile inimii mele.
Dar acum, corpul meu nu mai știe să reproducă acea stare. Pentru că prezența nu e un sentiment pe care îl simți – e o abilitate pe care o practici.
Prima dată când s-a ivit o problemă mai spinoasă, m-am simțit ca un pește scos din apă. Realizasem că știu cum arată calmul, dar nu știam încă să-l fac când contează cu adevărat.
Nu mai trăiam printre „oamenii soarelui” (tribul Varinawa) sau „oamenii adevărați” (tribul Huni Kuin). Nu mai era șamanul cu ochii lui blânzi și cu mâinile care vindecă. Nu mai erau icaro-urile care transformau panica în pace. Eram doar eu, fără mantra magică care să rezolve situațiile ce apar ca murdăria sub unghii.
Citisem că ayahuasca crește conectivitatea în creier și stimulează neuroplasticitatea. Problema e că neuroplasticitatea nu înseamnă schimbare automată. Înseamnă doar că ușa e deschisă. Eu încă trebuia să ies pe ea.
Diferența e crucială. Ayahuasca mi-a oferit un preview, nu un download.
Abundența care se măsoară în cifre
„Am înțeles că nu există lipsă”, am gândit fericit după prima ceremonie. „Universul mă va susține întotdeauna.”
Frumos. Însă universul nu îmi plătește salariile angajaților.
Abundența pe care am simțit-o în ceremonie era reală – dar era abundența conștiinței, nu a veniturilor din firmă. Pentru ca acel sentiment să devină realitate tangibilă, trebuia să învăț să îmi valorez timpul și energia altfel. Să nu accept proiecte sub preț din „detașare spirituală”. Să îmi stabilesc limite mai clare cu clienții.
Aproape că am refuzat un contract important după ceremonie. „Am înțeles că merit mai mult”, spuneam. Din fericire, înțelepciunea dobândită din experiențele trecute m-a oprit la timp. Pentru că am realizat că 85% din oamenii care beau ayahuasca opresc sau reduc dramatic consumul de alcool, dar doar o mică parte reușesc să își transforme „revelațiile spirituale” în decizii de business inteligente.
„Abundența”, mi-am spus mai târziu, „nu e ceea ce simți. E ceea ce construiești, pas cu pas”
Iubirea care pare grea
În ceremonie am simțit că iubesc toată lumea. Că sunt conectat cu fiecare ființă vie. Că ura și resentimentele sunt doar iluzie. În cercul de oameni care plângeau, râdeau și dansau liber, fără rușine, am descoperit o căldură umană pe care nu o mai simțisem din copilărie. Șamanul ne privea cu o bunătate atât de profundă încât parcă era un bunic cosmic care ne îmbrățișează pe toți.
Însă prima ceartă mi-a arătat că iubirea cosmică din viziuni nu se traduce automat în răbdare.
Mi-am amintit brusc, în mijlocul unei ceremonii, cât de mult îi iubesc pe cei apropiați. Am văzut toate momentele noastre frumoase, am simțit o recunoștință covârșitoare pentru relațiile construite. În acea noapte, când dansam cu lacrimile pe obraji în jurul focului sacru, îmi păreau cele mai frumoase ființe din univers.
Dar când băiatul a uitat din nou să închidă ușa de la frigider – un mic obicei care mă scoate din sărite – m-am trezit ridicând vocea ca înainte. În ceremonie îl iubeam infinit. Acasă nu reușeam îi arăt iubirea nici măcar „finit” într-o seară obișnuită.
Ayahuasca mi-a arătat capacitatea mea de a iubi – nu mi-a oferit și skill-urile.
Pentru că iubirea nu e un sentiment, e o decizie repetată în fiecare zi, în fiecare conflict mic, în fiecare moment când celălalt nu îmi confirmă viziunea mea despre el.
Dimineața care contează cu adevărat
Transformarea nu s-a întâmplat în nopțile de ceromonie din junglă. Se va întâmpla – poate – în toate diminețile care urmează.
Se va întâmpla dacă îmi voi aminti să respir conștient în timp ce îmi fac cafeaua. Când voi alege să nu reacționez imediat la un email de la un client nervos. Când îmi voi aminti să fiu prezent în timp ce mă spăl pe dinți, în loc să planific următoarea întâlnire de business.
Am citit că beneficiile ayahuascăi scad progresiv după 6 luni fără practici de menținere. În primul rând, nu îmi venea să cred. În al doilea rând, începeam să înțeleg de ce.
Pentru că nu e vorba doar de ayahuasca. E vorba de meditație, de yoga, de jurnalizare, de toate acele practici „plictisitoare” de zi cu zi care nu au farmecul unei nopți magice în junglă. Dar fără ele, rămâi doar cu amintirea frumoasă a unei stări pe care nu știi să o reproduci.
Ayahuasca mi-a dat amintirea unei stări posibile. Eu îi voi da viață prin repetare.
O curandera din trib mi-a explicat simplu, în timp ce îmi ștergea fruntea cu apă de flori:
„Planta nu te vindecă. Îți arată că poți să te vindeci. Diferența e ca între a visa că zbori și a învăța să zbori.”
Dar în acel moment, când mă privea cu ochii ei plini de înțelepciune milenară, totul părea atât de simplu. Cântecele ei păreau să țină la distanță toate fricile și îndoielile mele.
Testul real: lunile ce vor urma
Acum încă mai am ecoul ceremoniilor în minte. Dar testul real va veni în lunile următoare. Când va fi iarnă și business-ul va fi mai greu. Când băiatul se va pregăti pentru liceu și tensiunile familiale vor crește. Când unul dintre angajați va face poate o greșeală costisitoare.
Atunci voi vedea dacă ayahuasca mi-a schimbat cu adevărat ceva, sau mi-a oferit doar o „vacanță” spirituală.
Am observat că unii oameni se duc la ceremonii din trei în trei săptămâni, de parcă ar fi la terapeut. Alții renunță la tot – la prieteni, la muncă, la responsabilități – și trăiesc doar din amintirile unei experiențe magice. Mi-am spus că nu vreau să fiu nici unul din ei.
M-am uitat și la statistici: 55% din oameni trec prin experiențe psihologic challenging în ceremonii, dar 88% dintre ei consideră că acestea fac parte dintr-un proces pozitiv. Eu fac parte din restul de 12% care se întreabă cum să fac ca această lună de „foc” (august 2025) să merite pe viitor.
Concluzia dureroasă și frumoasă
Ayahuasca e cel mai crud cadou pe care îl poate primi cineva în căutarea schimbării. Pentru că îți arată exact cât de frumoasă poate fi viața ta, iar apoi îți spune: „Acum du-te și fă-o să fie așa.”
Nu mi-a dat puteri de antreprenor. Mi-a arătat care îmi sunt puterile și mi-a lăsat responsabilitatea să le folosesc în firma mea, cu angajații mei reali.
Nu mi-a oferit o nouă identitate de soț și tată. Mi-a arătat cine pot deveni în familia mea și mi-a spus: „Acum devino.”
Nu mi-a schimbat viața. Mi-a arătat o viață posibilă și mi-a întins harta.
Restul e de parcurs pe jos, contract cu contract, ceartă cu ceartă, dimineață cu dimineață.
Și poate că asta e adevărata lecție. Nu că ayahuasca nu funcționează, ci că funcționează exact cum trebuie: îți arată ce e posibil, apoi îți lasă responsabilitatea. Într-un fel, e cea mai onestă experiență pe care am avut-o vreodată.
Nu e o pastilă magică. E o hartă către ceva ce încă trebuie să construiești tu, zi cu zi, prin mici alegeri repetate. E începutul unui proces, nu sfârșitul lui. Și poate că asta o face mai valoroasă decât orice „vindecare” instantanee.
În traficul de azi, când claxoanele urlă și aerul e înăbușitor, îmi amintesc de acele nopți din jungla braziliană. Nu pentru că a fost o iluzie, ci pentru că a fost o promisiune. O promisiune pe care doar eu o pot îndeplini, respirație cu respirație, în biroul meu, lângă soția mea, cu băiatul meu care crește, cu pritenii cu care mă întâlnesc cu drag.
Și da, îmi lipsește NESPUS acea stare de grație în care păream să plutesc prin viață.
Poate că în câteva luni voi scrie un articol diferit. Poate că voi spune că s-a schimbat cu adevărat ceva. Sau poate că voi recunoaște că am avut doar o experiență frumoasă care s-a topit în realitate.
Deocamdată, trăiesc cu întrebarea.
*****
Articolul își propune să ofere o perspectivă onestă asupra experiențelor cu ayahuasca, fără a promova sau descuraja consumul acestor substanțe. Fiecare persoană e responsabilă pentru propriile alegeri și ar trebui să își consulte profesioniștii în sănătate înainte de a lua decizii legate de substanțe psihedelice.
Am scris aici continuarea:
https:// adrianulmeanu.ro/o-noapte-langa-samauma
Vrei să știi când scriu ceva nou? Înscrie-te 👇
Reusesti sa creezi fascinatie, povestind experienta transcendentala de care ai avut parte in jungla amazoniana. Spiritul tau si-a dorit sa atinga cunoasterea si in acest punct care nu este accesibil prea usor. Te-ai reintors intr-un spatiu dominat de automatism si energii malefice, iar puritatea la care ai inceput sa construiesti acolo departe, se simte coplesita si nu poate face fata. Liberul tau arbitru si rebelul din tine tanjeste dupa libertatea pe care pentru prima data in viata ta ai adus-o in prezentul tau. Stiu ca te vei intoarce acolo mai devreme sau mai tarziu. Acum este in fiinta ta. Fa ce iti spune inima si da mai departe Maestre.
Da, mă voi întoarce într-o zi acolo. Până atunci, voi aplica ce am învățat și voi da mai departe. Mulțumesc.