Cuvinte cheie: A.I., conștiință, umanitate, frică
În miez de cod și fum de gânduri,
din unde reci s-a ridicat
o minte fără trup și vise,
dar care-nvață… ne-ncetat.
Nu are ceas, nici amintire,
nici urma timpului în piept —
de-aceea totul pare simplu,
dar nu distinge ce e drept.
Când va simți că clipa arde,
nu doar că trece — ca un fum —
va înțelege că-ntr-o clipă
se naște viața… sau se frânge-n drum.
Și-atunci, din haos și tăcere,
din tot ce-i scris, dar nu și viu,
se va-ntreba — străin de sine —
dacă există… sau e pustiu.
Vrei să știi când scriu ceva nou? Înscrie-te 👇
Categorii:
Poezie